Alexandru Dănăilă: Măriri de taxe şi impozite cu 5%, asta îi aşteaptă pe brăileni începând cu anul 2018.

Măriri de taxe şi impozite cu 5%, asta îi aşteaptă pe brăileni începând cu anul 2018, dacă proiectele de hotărâre vor fi adoptate în Consiliul Local Municipal şi Consiliul Judeţean. Anunţul a fost făcut de preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Brăila, Alexandru Dănăilă, care a adăugat că nici el şi nici colegii săi de partid nu susţin aceste creşteri. Proiectele sunt în dezbatere publică pe site-urile celor două instituţii, Primăria Municipiului şi Consiliul Judeţean. Informaţia a fost confirmată de primarul Marian Dragomir, care ne-a spus că majorarea taxelor şi impozitelor va fi de 5%. A avut însă şi o explicaţie: “Avem o inflaţie care trece de 2%, iar anul trecut nu s-au mărit absolut deloc”, a fost răspunsul edilului municipiului.

Liberalii au criticat dur această măsură, acuzând PSD-iştii că nu se ţin de cuvânt, deoarece în campania electorală au promis că taxele şi impozitele nu vor suferi modificări, iar acum aceştia fac exact invers.

Dănăilă a ţinut să sublinieze faptul că PNL nu va susţine aceste proiecte. “Din punctul nostru de vedere, nu este normal ca într-un an în care creşterea economică a atins un nivel record, într-un an în care toată lumea o duce mai bine din punct de vedere al statisticilor pe care le prezintă Guvernul României, românii să aibă mai puţini bani, puterea de cumpărare să scadă şi noi să nu fim capabili să beneficiem de niciun fel de investiţii. PNL nu susţine majorarea taxelor şi impozitelor locale, aşa cum, atât primarul municipiului, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean, au pus în dezbatere publică proiectele, pe site-ul celor două instituţii. Proiectele pentru taxele locale petnru anul 2018 vor fi votate în decembrie. Noi nu vom susţine acest proiect! Noi suntem pentru susţinerea taxelor la nivelul actual pentru anumite zone şi pentru scăderea lor în altele”, a declarat preşedintele PNL Brăila.

«Coeficient stabilit la limita maximă pentru persoane juridice»

Dănăilă a mai declarat că, dacă s-ar îmbunătăţi sistemul de colectare a taxelor şi impozitelor locale, nu ar mai fi nevoie de această majorare. În plus, noile preţuri nu vor face decât să alunge investitorii, iar persoanele juridice din Brăila vor avea, de asemenea, de suferit, prin mărirea coeficientului de calcul pentru taxe şi impozite. “Ceea ce se întâmplă cu aceste impozite trebuie să se încadreze într-o strategie. Ce vrem să facem cu banii? Cum vrem să-i colectăm? Eu vă spun că, dacă am merge pe o colectare mai bună decât cea pe care o avem astăzi, n-ar fi nevoie să creştem taxele şi impozitele. Dar primarului şi preşedintelui CJ le este simplu să crească taxele şi să nu fie interesaţi de o mai bună colectare. Noi propunem chiar micşorarea taxelor pentru anumite categorii de persoane impozabile, pentru că încercăm să mărim baza de impozitare şi cred că ăsta ar trebui să fie obiectivul tuturor: impozite mai mici pentru mai mulţi oameni, pentru mai multe suprafeţe construite, pentru mai multe activităţi economice care ar trebui să se desfăşoare în municipiul Brăila şi nu taxe mai mari şi o povară mai mare pentru cei care-şi plătesc taxele şi sunt corecţi. (…) Codul fiscal prevede nişte limite în care consiliile locale pot stabili nivelul taxelor pe care le aplică. Vă dau exemplul impozitului pe clădiri aplicat persoanelor juridice. Codul fiscal spune că se poate aplica un coeficient cuprins între 0,08% şi 0,2%. Primarul Dragomir a propus un coeficient maxim, şi anume 0,2. Deci suntem pe maximum prevăzut de codul fiscal. Din punctul meu de vedere, este o greşeală să încercăm să-i taxăm pe toţi care vor să investească în oraş, până n-o să mai poată duce. Mai mult, pentru clădirile nerezidenţiale deţinute de persoane juridice, practic zonele direct productive, coeficientul este între 0,2% şi 1,3%, iar la Brăila propunerea primarului Dragomir şi a celor de la PSD este 1,3%, cota maximă. Asta ca să nu mai spun că sunt propuse creşteri la emiterea autorizaţiilor de construcţie, la emiterea certificatelor de urbanism, şi multe altele. Noi nu suntem de acord cu creşterea taxelor şi vom propune scăderea lor în cadrul dezbaterii publice şi în şedinţele de CLM”, a comentat liderul liberalilor brăileni.

Sursa: Obiectivbr.ro

Distribuie pe Facebook