Antoneta Ionita: Achiziția de ambulanțe s-a încurcat în proceduri birocratice

Starea precară a parcului auto și numărul insuficient al ambulanțelor care deservesc pacienții din județul Brăila a determinat-o pe Antoneta Ioniță, deputat PNL de Brăila, să o interpeleze pe ministra Sănătății, Sorina Pintea. Antoneta Ioniță i-a solicitat precizări privind stadiul achiziției de ambulanțe, în condițiile în care PSD a promis, prin programul de guvernare, că va aloca fondurile necesare pentru ca fiecare comună să aibă câte o mașină de salvare.

Este o realitate pe care nimeni nu o poate nega: mai mult de jumătate dintre ambulanțele care intervin în România sunt vechi, ar fi trebuit deja casate. În județul Brăila, situația este incalificabilă pentru secolul al XXI-lea: dintr-un parc de 42 de mașini, doar 30 pot fi folosite, dar starea tehnică și dotarea acestora lasă de dorit. Ultima dată când s-au cumpărat ambulanțe noi pentru Brăila a fost în 2015, dar a fost vorba despre două salvări. Total insuficient față de necesar. Anul trecut, în toamnă, Guvernul a dat o ordonanță, prin care a permis Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să cumpere ambulanțe pentru serviciile județene și am dorit și eu să văd care este stadiul aplicării acestei ordonanțe, la zece luni de la emiterea ei”, explică Antoneta Ioniță.

Răspunsul primit mărește îngrijorarea deputatului liberal, pentru că achiziția de ambulanțe pare blocată în proceduri, iar un necesar de mașini de intervenție sanitară, la nivelul fiecărui județ, nu a fost nici până acum realizat. Deși ordonanța care reglementează cumpărarea de ambulanțe este în vigoare din octombrie 2017, abia acum se elaborează caiete de sarcini pentru anumite tipuri de utilitare, pentru altele licitațiile sunt blocate de contestații sau abia se începe evaluarea ofertelor, după cum a precizat Ministerul Sănătății. ”Încă o problemă legată de sănătate pe care PSD amână să o rezolve, iar cei care au de suferit sunt, evident, pacienții”, este concluzia deputatei Ioniță.

 

Biroul de presă PNL Brăila

Distribuie pe Facebook