Antoneta Ionita: Cred cu tărie că a fi politician nu este un privilegiu, ci o datorie

Activitatea mea politică în anul 2017 în calitate de deputat al PNL Braila, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, se compune din : 21 declarații politice, 34 luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaților, 11 întrebări adresate miniștrilor, 44 propuneri legislative la care am fost co-semnatar, participări la conferințe, seminarii și grupuri de lucru, întâlniri și audiențe cu cetățenii.
Declarațiile politice au atins subiecte precum : situația Asistenței Medicale Primare și finanțarea acesteia, criza citostaticelor din România precum și exportul paralel de medicamente, condițiile dezastruoase din spitalele de stat, examenul de rezidențiat, neajunsurile bolnavilor de diabet zaharat insulinodependent, programul „Masă la școală”, ajutoarele sociale.
Ca urmare a implicării mele în problemele comunității și a sesizărilor primite la Biroul parlamentar, dar si dupa numeroase discuții cu medicii de familie și reprezentanții acestora, am depus și susținut în Parlament un amendament la Legea Bugetului de Stat pe anul 2018, prin care am cerut creșterea finanțării Asistenței Medicale Primare cu 250.000 mii lei, întrucât este necesar să se aducă medicina primară la nivelul de 12 din FNUASS și medicii de familie nu au primit nici o creștere semnificativă în ultima perioadă, cu toate că asigură circa 70-80% din serviciile medicale din sistem. Am atras atunci atenția asupra faptului că, începând cu luna ianuarie 2018, medicii de familie nu vor mai semna actele adiționale la contractele cu casele de asigurări, iar centrele de permanență riscă să fie închise.
Deși amendamentul meu a fost respins în plenul Parlamentului, la numai o zi de la dezbatere și vot, ministrul sănătății anunță că a suplimentat bugetul Asistenței Medicale Primare cu 278.000 mii lei, ceea ce mă face să consider că la această creștere a finanțării am contribuit și eu prin numeroasele mele intervenții în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților. Ași dori să amintesc inclusiv întrebarea pe care i-am adresat-o domnului ministru privind o sumă de Cheltuieli Social Culturale în valoare de 279.000 mii lei la rectificarea bugetară pe anul 2017, sumă despre care nu știu nici până acum ce reprezintă în bugetul sănătății.
Pe parcursul întregului an 2017, am formulat o serie de întrebări către miniștrii de resort, si anume: elaborarea unui plan național de combatere a infecțiilor nosocomiale din spitale, elaborarea unui program național pentru demență, măsuri urgente care se impun pentru rezolvarea situației parcului auto al Serviciului Județean de Ambulanță Brăila, situația numărului rezidenților în specialitatea de expertiză medicală a capacității de muncă având în vedere faptul că Serviciul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Brăila nu are medici, criza citostaticelor, posibilitatea creșterii plafoanelor pentru medicamentele compensate la pensionari, posibilitatea scoaterii taxei apei pluviale din facturile de consum ale apei menajere.
În urma întrebării pe care am adresat-o către ministrul sănătății și ministrul muncii și justiției sociale prin care solicitam creșterea plafonului medicamentelor compensate cu 90% pentru pensionari, începând cu data de 1.07.2017 plafonul de prescriere a acestor medicamente a crescut de la 700 RON la 900 RON.
Tot în urma unei interpelări făcute de mine către ministrul sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că își propune să dezvolte programele naționale de sănătate care țintesc anumite afecțiuni mintale și neurologice degenerative.
Am participat la mai multe conferințe și evenimente, dintre care amintesc : Eliminarea hepatitei cronice cu virus C în România, Prevenția cancerului de col uterin și a bolilor asociate cu infecția cu HPV, Ziua Mondiala de luptă împotriva Accidentului Vascular Cerebral, Femeile și diabetul – dreptul nostru la un viitor sănătos, Stop violenței împotriva femeilor, Ziua Mondială a medicilor de familie, dezbatere privind legea vaccinării, dezbatere cu reprezentanți ai principalelor ONG-uri privind un proiect de lege care își propune să se desființeze aceste organizații care n-ar depune rapoarte publice cu donatorii.
Cred cu tărie, ca a fi politician nu este un privilegiu, ci o datorie, și voi continua și în 2018 să duc la îndeplinire această datorie, față de brăileni și față de țară.
Distribuie pe Facebook