Consilierul local liberal Adrian Tabarac a anunţat că cele 10.000 de semnături strânse au fost depuse, în cursul acestei săptămâni, la Registratura Primăriei Brăila.

Consilierul local liberal Adrian Tabarac a anunţat că cele 10.000 de semnături strânse de la locuitorii municipiului pentru eliminarea taxei de apa de ploaie şi reducerea taxei de salubritate au fost depuse, în cursul acestei săptămâni, la Registratura Primăriei Brăila. Totodată, au fost depuse şi proiectele iniţiate de cetăţeni care vizează aceleaşi taxe.

PNL îi solicită primarului Marian Dragomir să le introducă pe ordinea de zi, la proxima şedinţă de Consiliu Local Municipal. “În această săptămână, au fost depuse la Registratura Primăriei semnăturile şi iniţiativa cetăţenească pentru eliminarea taxei pe apa pluvială şi scăderea taxei de salubritate. Aţi fost de faţă când, la ultima şedinţă CLM, proiectele PNL au fost respinse, votul în Consiliu fiind doar o formalitate. Au vrut să mute toată responsabilitatea în comisii şi pe baza avizului negativ din comisii, votul să fie motivat. Îi solicităm domnului primar să introducă pe ordinea de zi de la următoarea şedinţă CLM proiectul de iniţiativă civică şi sunt foarte curios dacă va da un răspuns şi-şi va asuma decizia pe care o va lua pentru acest proiect sau îşi va dirija responsabilitatea către comisii sau alte persoane pentru a părea un fel de «sfânt» în faţa oamenilor, spunând că nu a avut ce să facă, iar comisiile nu au fost de acord”, a declarat Adrian Tabarac în cadrul conferinţei de presă de vineri.

O intervenţie pe acelaşi subiect a avut şi Vasile Varga, deputatul PNL Brăila, prezent şi el la conferinţă. Acesta a spus că nu crede că autorităţile locale vor elimina taxa pe apa pluvială, iar speranţa ar fi la Bucureşti, în Parlament, unde aceasta să fie eliminată printr-un text de lege. Mai mult, Varga a revenit cu exemplul municipiului Buzău, unde cetăţenii nu mai plătesc taxa pentru apa meteo. “CUP Dunărea este cea mai profitabilă societate. Cu toate acestea, nici astăzi nu doresc să diminueze taxa pe apa pluvială. (…) Se invocă, în continuare, că ei nu pot să diminueze taxa, pentru că sunt fonduri europene. (…) Nu este adevărat! Eu îmi aduc aminte că, în urmă cu mulţi ani, când eram consilier local, a venit domnul primar domnul Cibu şi cu domnul Chiriţă şi ne-au zis că sunt bani împrumutaţi! Bani împrumutaţi pe care nu i-am rambursat. I-am împrumutat ca la oricare bancă. Domnul Dănăilă trebuie să ştie, pentru că era şi el. Deci este o minciună crasă să spui că sunt fonduri europene! Oricând, primarul municipiului Brăila poate să aibă o iniţiativă prin care să spună că taxa pentru apa pluvială se diminuează. Nu cred că va avea curajul să facă un proiect de hotărâre aşa cum a făcut primarul municipiului Buzău, iar cetăţenii din Buzău nu mai plătesc această taxă. Şi mai sunt şi alte municipii, unde nu se plăteşte taxa pe apa de ploaie.

Aştept, după procedură parlamentară, să văd ce se întâmplă cu ministerele de resort, cu calcularea apei pluviale. Să vedem dacă, printr-un text de lege, putem avea această modificare la apă. Aici, oricum, nu cred că vom avea înţelegerea necesară să diminueze taxa”, este opinia deputatului Vasile Varga.

Reamintim că cele două proiecte de hotărâre iniţiate de consilierii locali liberali privind reducerea taxei de salubritate şi eliminarea taxei pe apa de ploaie s-au aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din luna noiembrie. Numai că proiectele au picat la vot, PSD-iştii votând “împotrivă”, mai ales că la mijloc au fost şi rapoartele avizate negativ de direcţiile Primăriei.

Sursa: Obiectivbr.ro

Distribuie pe Facebook