A început să-i fie frică primarului Dragomir? Astăzi a încercat să ridiculizeze pe cei peste 3000 de semnatari ai petițiilor care-i sunt adresate. Ruşine, domnule Dragomir, ruşine!

Speriat și confuz. Așa poate fi definit primarul Brăilei, după demararea campaniei de strângere de semnături pentru reducerea taxei de salubritate și eliminarea taxei pe apa de ploaie. În loc să scadă taxele, lucru pe care i-l permite legea, primarul Brăilei nu găsește altceva de făcut decât să ridiculizeze miile de brăileni care au semnat deja petiția. Poate că primarului i se pare o joacă faptul că brăilenii s-au săturat să plătească pentru servicii de proastă calitate ori inexistente. I se pare puțin că 2.000 de brăileni au semnat pentru reducerea de taxe. Sunt curios cum ar reacționa dacă un sfert dintre aceștia ar veni la prima ședință de Consiliu Local Municipal. I s-ar părea, oare, 2000 de oameni la fel de ”puțini”?

Indiferent de ridicolul în care se scaldă primarul, campania de strângere de semnături continuă în toate cartierele orașului, iar reacția brăilenilor este una pozitivă. Numărul semnatarilor este cu mult mai mare decât cel vehiculat de primar, în încercarea lui de a discredita demersul nostru civic.

Cât privește ”grija” pe care primarul PSD o manifestă subit față de posibile plecări din PNL, îi recomandăm să se preocupe mai întâi de zecile de probleme pe care nu le-a rezolvat și de tensiunile din propriul partid. Primarul pare confuz, nu știe încotro s-o apuce și s-a gândit că cel mai bine este să atace PNL. Probabil acțiunea noastră îl sperie. Oricum, discursul lui referitor la PNL l-am auzit de curând și de la un membru liberal. Dacă nu este același care a vorbit cu primarul, înseamnă că or fi doi, spre bucuria lui. Oricum, atitudinea primarului Brăilei este adolescentină , în încercarea lui de a destabiliza și a pune în lumină proastă o organizație care și-a găsit cadența și care a înțeles adevăratul sens al cuvântului ”opoziție”!

Distribuie pe Facebook