Vasile Varga: Guvernul acționează din nou pomperistic și obligă ca gospodăriile să se racordeze la canalizare

O
recentă circulară emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației
Publice (MDRP) l-a determinat pe deputatul PNL de Brăila Vasile Varga să ia
atitudine și să-i adreseze o întrebare viceprim-ministrului Daniel Suciu, care
are în subordine și acest minister. Documentul emis către unitățile
administrativ-teritoriale din țară prevede ca toate gospodăriile să fie
racordate la rețelele de canalizare, fără a se preciza însă o serie de elemente
de interes, atât pentru cetățeni, cât și pentru autorități.

Guvernanții acționează din nou
pompieristic, așa cum ne-au obișnuit în ultimii ani, și se trezesc pe ultima
sută de metri că trebuie să aplice o măsură despre care se știa de ani de zile.
Din întâlnirile pe care le-am avut, am văzut că tot mai mulți reprezentanți ai
autorităților locale, dar și cetățeni din județul Brăila sunt preocupați să
știe până la ce dată trebuie să fie întocmită inventarierea gospodăriilor care
nu sunt branșate la rețeaua publică de canalizare și dacă există o dată limită
pentru aplicarea sancțiunilor? Vorbim despre sancțiuni, dar nu se știe cine se
face vinovat că programul nu a fost implementat și cine ar trebui să-i amendeze
pe cei care vor refuza să se racordeze, mai ales dacă acest lucru se va face pe
banii lor. Sunt de acord că România are niște acorduri încheiate cu Uniunea
Europeană, că trebuie să se conformeze, dar, ca de obicei, totul se face la
întâmplare, în ultima clipă, nimic nu este gândit și analizat temeinic
”,
spune deputatul Vasile Varga.

În
întrebarea adresată vicepremierului Daniel Suciu, parlamentarul bărilean
încearcă să afle ce riscă autoritățile care nu aplică circulara și nu vor
sancționa populația care nu se conformează, ce riscă autoritățile care nu au
extins, până în acest moment, rețeaua publică de apă/canal în toate
localitățile cu peste 2000 de locuitori, așa cum s-a obligat statul român în
fața Uniunii Europene și ce penalități va plăti România către Uniunea Europeană
pentru că nu a respectat această prevedere. În plus, deputatul Vasile Varga
vrea să știe câte gospodării din județul Brăila se află în situația de a nu fi
racordate la canalizare, care sunt autoritățile care trebuie să ia măsuri
pentru extinderea rețelei publice de canalizare și cum vor fi gestionate
situațiile în care costul branșării va fi de 5-6 ori mai mare decât venitul
lunar al unei familii, mai ales în mediul rural, unde distanțele între rețeaua
publică de canalizare și gospodăriile localnicilor este foate mare.

Distribuie pe Facebook