Cătălin Predoiu: #PNL cere demisia lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului

Cătălin Predoiu: PNL cere demisia lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului, pentru ca s-a transformat în avocatul unor interese private ale unui politician condamnat

PNL cere demisia lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului, care a abandonat rolul, misiunea și atribuțiile instituției pe care o conduce și probează, nu pentru prima oară, lipsa profesionalismului necesar demnității pe care ratează să o reprezinte cu onoare și știință de carte.

Rolul Avocatul Poporului este să apere cetățenii în fața abuzurilor, nu să netezească drumul unor condamnați către funcții publice înalte în statul român, respectiv în Guvernul României.

Victor Ciorbea a cerut Curții Constituționale să declare neconstituțională norma legală care interzice prezența în Guvern a condamnaților, pe baza unor argumente neîntemeiate juridic și moral.

În cererea sa, Victor Ciorbea omite faptul că însăși CCR a stabilit prin deciziile sale anterioare că o astfel de normă legală este constituțională, dar este și necesară în cazul exercitării funcțiilor publice. Ignorând intenția și voința legiuitorului de a așeza Guvernul României în câmpul integrității depline, Victor Ciorbea confundă interesul privat cu interesul public. Dreptul la carieră este unul privat, funcția publică de membru al Guvernului României este supusă unor condiții legale menite să protejeze interesele publice ale tuturor cetățenilor. Integritatea și deplina reputație sunt condiții premisă pentru exercitarea cu eficiență a funcției publice, în egală măsură.

PNL este încrezător în conservarea acestor standarde fixate înțelept de legiuitor și conservate cu aceeași înțelepciune și prudență de CCR.

În ultimele zile, PSD și servanții săi vehiculează intens și eronat ideea că votul la alegerile generale transferă legitimitate pentru fărădelegi, că votul la alegerile generale este un blam adresat Justiției sau că cei care au câștigat alegerile au dreptul la orice. Nimic mai fals! Votul la alegerile generale creează dreptul de a guverna potrivit legilor, care legi garantează independența Justiției și integritatea în funcțiile publice! Votul la alegerile parlamentare creează însă și obligații, una dintre ele este aceea de a respecta Constituția și legile țării, nu de a le mutila în favoarea unor persoane avide de putere și disprețuitoare la adresa Justiției și integrității.

Prin sesizarea adresată recent CCR, dl Victor Ciorbea se așază în slujba celor care vor să transforme rezultatul votului într-un argument pentru înapoierea României în tristele vremuri de fărădelegi din 2000 – 2004, prin aceasta, uzurpând și golind de semnificații voința cetățenilor.

Din păcate pentru cetățeni, Victor Ciorbea a decăzut mult sub cerințele de profesionalism și demnitate impuse de funcția de Avocat al Poporului și a preferat să rămână un simplu servant politic al unor interese personale. Dl Ciorbea face avocatură personal pentru dl Dragnea din înalta funcție de Avocat al Poporului, pe bani publici, pe banii cetățenilor!

Demisia sa este un minim act de reparație morală pentru interesele publice, după care dl Ciorbea poate deveni avocat cu simbrie al dlui Dragnea.

Distribuie pe Facebook